(sondaj) Locuitorii Municipiilor Bălți și Chișinău vor ca primarul să fie gospodar ca la Orhei

alegeri locale chisinau, alegeri locale noi, alegeri anticipate, comisia electorala centrala, alegeri anticipate, partide politice moldova, cite partide sunt in moldova, partide extraparlamentare

În cadrul unui sondaj realizat de către Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova, locuitorii municipiilor Bălți și Chișinău au fost intervievați cu privire la alegerile ce urmează să aibă loc la data de 20 mai.

Locuitorii celor două orașe au spus că și-ar dori ca viitorii primari să preia experiența lui Ilan Shor de la Orhei. Aceștia consideră că cele mai importante probleme ar fi refacerea drumurilor, curățenia pe străzi și rezolvarea problemelor cu alimentația în grădinițe și școli.

Totodată, cetățenii au spus că și-ar dori deschiderea mai multor magazine sociale. Inițiativă care la fel aparține primarului orașului Orhei, Ilan Shor.

Ce ține de calitățile de care ar trebui să dispună viitorul primar, majoritatea celor intervievați au declarat că și-ar dori un edil tehnocrat, bun gospodar care să conștientizeze problemele și grijile reale ale oamenilor. Pe locul doi între preferințe cu un ecart mare s-au clasat abilitățile politice ale primarului, restul nu au oferit un răspuns. 

Cercetările de teren, în cadrul sondajului „Influența schimbărilor instituționale asupra comportamentului electoral al cetățenilor din municipiile Chișinău și Bălți în preajma alegerilor locale noi din 20 mai 2018”, au fost efectuate în perioada 21 aprilie – 2 mai 2018, în Chișinău pe un eşantion de 1182 respondenţi, reprezentativ pentru populaţia adultă a municipiului Chișinău, cu o eroare maximală de 2,8% și în Bălți pe un eşantion de 600 respondenţi, reprezentativ pentru populaţia adultă a municipiului Bălți, cu o eroare maximală de 4,0%.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share