SONDAJ // ”Sputnik-V” este cel mai preferat vaccin al moldovenilor

Un sondaj realizat de către compania WatchDog, o companie afiliată Partidului Acțiune și Solidaritate, arată că o bună parte din populația țării consideră vaccinul rusesc ”Sputnik-V” ca fiind cel mai bun ser împotriva virusului COVID-19, informează Sinteza.org

Astfel, conform datelor sondajului, 26,4% sunt de părere că ”Sputnik-V” este cel mai bun vaccin, în timp ce 22,2% consideră că serul companiei ”Pfizer” este cel mai bun pentru a fi administrat.

Restul vaccinurilor, conform sondajului, nu sunt apreciate nici de 10 % din populația Republicii Moldova. AstraZeneca obținând doar 9,9%, iar serurile companiile Moderna, CoronaVac și SinoVac neajungând nici măcar la un 1% în topul preferințelor cetățenilor.

Totodată, o parte din cetățenii țării sunt de părerea că toate sunt la fel de bune.

Amintim că, un nou lot de vaccin rusesc împotriva COVID-19, Sputnik V, a ajuns în data zilei de 18 iunie la Chișinău. Este vorba despre 64 de mii de doze: 44 de mii de doze sunt destinate malului drept al Nistrului, iar 20 de mii, pentru regiunea transnistreană.

„Țin să reamintesc că, datorită eforturilor conducerii PSRM, a înțelegerilor mele personale cu Vladimir Putin și scrisorii de solicitare a doamnei Zinaida Greceanîi, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, țara noastră a primit ajutor umanitar din partea Federației Ruse – un lot impunător de vaccin, care a fost înregistrat oficial în Moldova, în pofida impedimentelor din partea administrației președintelui”, a declarat anterior liderul PSRM, Igor Dodon.

Citește și: Ministrul Agiculturii a avut o întâlnire cu producătorii agricoli și cu reprezentanții autorităților publice locale din Taraclia

Total
0
Shares
 
Total
0
Share