Șor se declară unul dintre păgubiții furtului miliardului și anunță că va cere despăgubiri

Ilan Șor se declară unul dintre păgubiții furtului miliardului și anunță că va cere, prin judecată, să i se întoarcă toți banii de la „beneficiarii reali ai fraudei bancare”, scrie replicamedia.md

Ilan Șor, care este fostul președinte al consiliului de administrație a Băncii de Economii, susține că nici el, și nici colaboratorii săi, nu au beneficiat de niciun leu din frauda bancară, el nu s-a adresat niciodată statului și nu a cerut ajutor sau bani din bugetul de stat.

„Alocarea garanțiilor de stat din buget în noiembrie 2014 și martie 2015, a fost o risipă negândită și criminală a acestor bani. Și lichidarea forțată a celor trei bănci s-a făcut împotriva voinței acționarilor”, a declarat Ilan Șor.

„Au luat băncile de la acționari, i-au înlăturat de la conducerea acestora, după care au alocat, din partea statului, 13 miliarde de lei pe care singuri i-au cheltuit. Au luat toate activele băncilor, iar acum dau toată vina pe mine”, se apără liderul PP Șor.

Șor susține că toate cele trei bănci dispuneau active de miliarde de lei și acum nimeni, în afară de BNM, nu știe ce și cum s-au vândut activele și cine a beneficiat din asta. Acum, el anunță că va iniția acțiuni în judecată pentru a întoarce activele băncilor înapoi.

„Noi am fost practic expropriați. Noi vom depune o plângere penală, pe faptul cauzării de prejudicii acționarilor băncilor, pentru „furtul” acestor active. Chiar dacă nu sunt beneficiar nici a unui lei din miliardul furat, în calitate de președinte al consiliului de administrație a băncii, declar oficial despre intenția de a plăti statului suma care ni se incriminează. Voi cere apoi acești bani de la persoanele care sunt de fapt adevărații beneficiari ai fraudei bancare și de la cei care au luat parte la risipirea banilor publici, indiferent ce posturi ar ocupa aceștia atunci sau acum”, a declarat Ilan Șor, menționând că aceasta este poziția oficială a sa în legătură cu acuzațiile care i se aduc în legătură cu frauda bancară.

Acesta a cerut Băncii Naționale și Ministerului Finanțelor să inițieze „neîntârziat” un dialog cu el și cu avocații săi despre acest subiect, dar și despre valoarea activelor Băncii de Economii la data de 27 noiembrie 2014.
Totodată, Ilan Șor a cerut urmăririi penale „neîntemeiate” a sa și a colaboratorilor săi și, de asemenea, anularea pedepsei de 7,5 ani de închisoare la care a fost condamnat în dosarul fraudei bancare.

Ilan Șor nu se află în țară din iunie 2019, când a părăsit teritoriul Republicii Moldova odată cu liderul PD, Vladimir Plahotniuc.

Acesta a fost condamnat, în dosarul fraudei bancare, la 7,6 ani de închisoare cu executare, fiind recunoscut drept unul dintre principalii figuranți în jaful din sistemul bancar.

Apelul său de la Curtea de Apel Cahul se prelungește deja mai bine de 3 ani și jumătate, perioadă în care acesta a fost ales deputat, iar apoi a părăsit Republica Moldova, după schimbarea puterii.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share