Spînu pleacă în Polonia, unde va discuta subiectul furnizării gazelor

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale anunță că pleacă astăzi în Polonia. Potrivit lui Andrei Spînu, în cadrul vizitei, care se va încheia marți, 19 octombrie, va fi discutat subiectul privind furnizarea gazului natural în Republica Moldova, scrie tv8.md

„În perioada 18-19 octombrie efectuez o vizită de lucru în Polonia. În cadrul vizitei voi purta discuții privind furnizarea gazului natural în Republica Moldova”, a scris Andrei Spînu într-o postare pe canalul său de Telegram.

În Republica Moldova a fost instituită stare de alertă în sectorul energetic. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu a spus că s-a trecut deja pe păcură, pentru a economisi din gaz. Ministrul Infrastructurii a mai spus că a fost luată și decizia de a oferi mandat Energocom de a negocia și procura gaz de pe piețele din Ucraina și România.

Totodată, Andrei Spînu a mai spus că Guvernul pregătește soluții, până la stabilizarea situației, atât pentru consumatorii casnici și comerciali.

Total
0
Shares
Total
0
Share