Spitalul „Toma Ciorbă” anunță externarea pacientului cu numărul 100

Astăzi, de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă” au fost externate 16 persoane tratate de infecția cu COVID-19, numărul total al persoanelor vindecate în această instituție ajungând astfel la 100, informează Telegraph.md

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă” din Chişinău a comunicat despre acest lucru pe site-ul instiuției.

„Datorită eforturilor medicilor noștri, precum și a întregului personal medical care este implicat în lupta cu COVID-19, astăzi anunțăm externarea pacientului cu numărul 100.

Persoana externată este o doamnă cu vârsta de 48 de ani, originară din Hâncești, care a fost internată în cadrul instituției noastre cu infecția de COVID-19, dar a fost tratată cu succes. Doamna se simte bine și a plecat acasă, iar medicii noștri i-au urat multă sănătate și să aibă parte numai de bucurii.

”Sunt mândru de colegii mei, de medicii și de întregul personal medical și administrativ din cadrul Spitalului. Iată că împreună am reușit să tratăm mai multe persoane, iar astăzi am deschis porțile spre ieșire pentru pacientul cu numărul 100, ceea ce ne bucură foarte mult”, a transmis Sergiu Vasilița, Directorul interimar al IMSP SCBI ”Toma Ciorbă”.

Amintim că IMSP SCBI ”Toma Ciorbă” este unul dintre primele spitale care au fost desemnate în calitate de instituții medico-sanitare strategice în lupta cu COVID-19, aici fiind internate primele persoane care au fost depistate cu acest virus în țara noastră.”

Total
0
Shares
Total
0
Share