Statul Florida a anunțat în data de 3 septembrie 2025 că va elimina obligativitatea vaccinării pentru copii și adulți, măsură care reprezintă o ruptură majoră față de decenii de politici publice menite să prevină bolile infecțioase.
Decizia a fost făcută publică de chirurgul general al statului, dr. Joseph Ladapo, care a declarat că actualele cerințe din școli și alte domenii sunt „imorale” și limitează drepturile părinților de a lua decizii medicale pentru copiii lor.
”Oamenii au dreptul să ia propriile decizii, decizii informate. Ei nu au dreptul să vă spună ce să introduceți în corpul dumneavoastră. Luați-le acest drept”, a spus Ladapo.
Măsura a stârnit critici din partea comunității medicale. Dr. Rana Alissa, președinta filialei din Florida a Academiei Americane de Pediatrie, a avertizat că renunțarea la vaccinuri îi expune pe elevi și pe personalul școlar unor riscuri mai mari și afectează atât familiile, cât și economia locală. Reprezentanta democrată Anna Eskamani a calificat decizia drept „nechibzuită și periculoasă” și a avertizat asupra riscului de epidemii.
Vaccinurile obligatorii în Florida includ imunizările împotriva rujeolei, varicelei, hepatitei B, difteriei-tetanos-pertussis acelular, poliomielitei și altor boli. Departamentul de Sănătate al statului poate anula unele cerințe prin reguli proprii, însă altele necesită intervenția legislativului, a precizat Ladapo.
Asociația Medicală Americană a emis un avertisment, afirmând că planul Floridei ”ar submina decenii de progrese în sănătatea publică” și a îndemnat statul să reconsidere decizia pentru a preveni reapariția bolilor infecțioase.