Actual

Statul va compensa asigurarea unor pacienți cu dispozitive medicale în condiții de ambulator

Pinterest LinkedIn Tumblr

Pacienții ar putea beneficia de teste/lanțete pentru determinarea glicemiei, de exoproteze mamare și pungi colectoare pentru stome, compensate din fondurile de asigurări obligatorii de asistență medicală. Parlamentul a votat în prima lectură proiectul care are drept scop asigurarea și garantarea accesibilității fizice economice, conform necesităților reale ale utilizatorilor de dispozitive medicale.

Noile reglementări prevăd că, asigurarea compensării dispozitivelor medicale din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală se va realiza în modul aprobat de Guvern, prin care se vor stabili mecanismele de compensare, inclusiv de declarare și determinare a celui mai avantajos preț în raport cu furnizorii, de selectare a tipului de dispozitive medicale pentru compensare și de distribuire a dispozitivelor medicale compensate.

Totodată, proiectul presupune că la comercializarea dispozitivelor medicale compensate în condiții de ambulator, adaosul comercial aplicat va fi de până la 15% la preţul de achiziţie declarat de către furnizorul de dispozitive medicale. Dintre acestea – până la 5% – pentru agenţii economici care produc, importă şi/sau distribuie cu ridicata dispozitive medicale compensate atât de import, cât şi autohtone, cumulativ, pe întregul segment de distribuţie angro, până la livrarea în reţeaua cu amănuntul și  până la 10% – pentru prestatorii de servicii farmaceutice.

Compensarea dispozitivelor medicale reprezintă un element indispensabil în garantarea accesului universal la sănătate a populației. Proiectul vine să micșoreze povara financiară a pacienților cu maladii cronice și să sporească aderența la tratament, se menționează în nota informativă a documentului.

Proiectul prevede că Guvernul, în termen de 6 luni de la data publicării modificărilor în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, va aduce actele sale normative în concordanță cu noile modificări.

loading...

Comments are closed.