Studenții din R. Moldova interesați de politică pot aplica pentru o bursă oferită de Bundestagul German

Absolvenţii instituţiilor de învățământ superior din R. Moldova, interesaţi de politică şi cu cunoştinţe bune de limbă germană pot aplica pentru un stagiu de practică în cadrul biroului unui deputat german, comunică MOLDPRES.

Potrivit Ambasadei Germaniei la Chișinău, Bundestagul German invită şi în anul 2021, pentru o perioadă de cinci luni, absolvenţi ai instituţiilor de învățământ superior din Republica Moldova, la Berlin, pentru a absolvi un stagiu de practică în cadrul biroului unui deputat german.

Participanţilor la program li se oferă astfel posibilitatea de a cunoaşte sistemul parlamentar german, procesele decizionale precum şi de a acumula experienţă practică privind activitatea parlamentară.

Conform sursei citate, programul durează de la 1 martie până la 31 iulie 2021, participanţi beneficiind de o bursă lunară în valoare de 500 de euro, cazare gratuită şi asigurare. Persoanele interesate trebuie să fie născute după 1 martie 1991 şi să posede cunoştinţe foarte bune de limbă germană. Informaţii detaliate despre programul de burse, condiţiile de eligibilitate, procedura de aplicare şi cea de selecţie pot fi preluate de pe pagina de internet: http://www.bundestag.de/ips . Dosarul complet urmează a fi expediat până la 31 iulie 2020.

Începând cu anul 2008, deja 34 de tineri din Moldova au beneficiat de posibilitatea de a face un stagiu de practică în Bundestag. Anual la acest program participă circa 120 persoane din întreaga lume.

Total
0
Shares
Total
0
Share