STUDIU // Ce cred moldovenii despre coronavirus și cum se protejează

Unul dintre scopurile unui studiu prezentat astăzi de IDIS „Viitorul” a fost să determine percepțiile populației legate de coronavirus și modul în care se respectă recomandările autorităților pentru a preveni infectarea, relatează Telegraph.md

Conform rezultatelor studiului, oamenii sunt, în general, informați și conștientizează pericolul pe care îl reprezintă epidemia de COVID-19. Astfel că, majoritatea participanților la sondaj și-a exprimat convingerea că acest virus este foarte periculos (72,5%) sau oarecum periculos (15,4%). Doar o mică parte condideră că virusul nu este prea (6%) sau sau chiar deloc periculos (2,1%).

De asemenea, populația Republicii Moldova cunoaște și pare să respecte măsurile de precauție și prevenție. Astfel că, pentru a se proteja de infecția cu noul coronavirus, majoritatea respondenților au declarat că se spală des pe mâini (98,7%), păstrează distanța socială de un metru sau mai mult atunci când se află în locuri publice (97,3%), respectă autoizolarea la domiciliu (92%), își dezinfectează mâinile cu dezinfectant (91,4%), poartă mască (72,1%) și mănuși (67%).

Totuși, o parte din populație întreprinde măsuri de protecție care nu și-au dovedit eficiența împotriva coronavirusului de tip nou, cum ar fi consumul de usturoi (55,1%), sau chiar rezultă a fi dăunătoare și contraproductive, cum ar fi consumul de băuturi aloolice tari (22,9%).

Sondajul a fost realizat telefonic în perioada 21 martie – 12 aprilie, pe un eșantion de 1104 persoane.

Citește și: OMS: Alcoolul ne face mai vulnerabili în fața COVID-19. Sfaturi pe timp de pandemie

 

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share