SUA a criticat decizia Spaniei, Irlandei şi Norvegiei de a recunoaşte Palestina ca stat

Casa Albă a dezaprobat, miercuri, decizia pe care Spania, Irlanda şi Norvegia au luat-o de a recunoaşte formal Palestina ca stat independent, scrie Agerpres.ro

Statele Unite susțin că ar trebui să se ajungă la soluţia a doua state (Israel şi un stat palestinian) doar prin negocieri cu Israelul.

Un purtător de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională al SUA a declarat la postul de televiziune CNN că, deşi preşedintele american Joe Biden „este un susţinător ferm al soluţiei a două state şi la fel a fost în toată cariera sa” politică, el consideră că „un stat palestinian ar trebui realizat prin negocieri directe între părţi, nu printr-o recunoaştere unilaterală”.

Decizia comună a Spaniei, Irlandei şi Norvegiei, ce va fi formalizată pe 28 mai, survine în timp ce armata israeliană continuă ofensiva în Fâşia Gaza şi după ce procurorul-şef al Curţii Penale Internaţionale (CPI) a cerut luni emiterea unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a ministrului său al apărării Yoav Gallant şi a trei lideri principali ai grupării islamiste palestiniene Hamas, pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în războiul din Fâşia Gaza, cerere care, în ce-i priveşte pe responsabilii israelieni, a fost criticată dur de Washington.

În prezent, 140 din cele 193 de state membre ale ONU au recunoscut Palestina ca stat. Dintre acestea, opt sunt state membre ale UE, respectiv ţările europene care au luat această decizie în perioada comunistă, Bulgaria, Republica Cehă, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria, plus Cipru şi Suedia, cărora li se vor alătura pe 28 mai Spania şi Irlanda.

Total
0
Shares
Total
0
Share