SUA și majoritatea națiunilor din UE vor boicota ceremonia de învestitură a lui Vladimir Putin

 

Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Franţa şi alte câteva state UE să trimită un emisar, în pofida unui apel din partea Kievului, transmite Reuters, sursă citată de news.ro

Răspunsul diplomatic diferit al puterilor occidentale a subliniat diferenţele privind modul în care trebuie tratat liderul rus la mai mult de doi ani după ce acesta a lansat o invazie la scară largă a Ucrainei.

“Nu, nu vom avea un reprezentant la învestirea sa”, a declarat Matthew Miller, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA. “Cu siguranţă nu am considerat că acele alegeri au fost libere şi corecte, dar el este preşedintele Rusiei şi va continua în această calitate.”

Marea Britanie şi Canada au declarat că nu vor trimite pe nimeni pentru a participa la ceremonie, care are loc la o zi după ce Rusia a anunţat luni că va organiza exerciţii cu arme nucleare tactice, despre care a spus că speră să calmeze “capetele înfierbântate” din Occident.

Putin a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile prezidenţiale din martie, la doar câteva săptămâni după ce cel mai proeminent adversar al său, Alexei Navalny, a murit în închisoare. Guvernele occidentale au condamnat realegerile ca fiind nedrepte şi nedemocratice.

“Ucraina nu vede niciun temei legal pentru a-l recunoaşte ca preşedinte ales în mod democratic şi legitim al Federaţiei Ruse”, a afirmat Ministerul ucrainean de Externe într-o declaraţie.

Ceremonia de depunere a jurământului de marţi a urmărit, potrivit acesteia, să creeze “iluzia legalităţii pentru rămânerea aproape pe viaţă la putere a unei persoane care a transformat Federaţia Rusă într-un stat agresor şi regimul de guvernământ într-o dictatură”.

Un oficial de rang înalt de la Kremlin a declarat că şefii tuturor misiunilor diplomatice străine de la Moscova au fost invitaţi să participe la învestirea lui Putin, a relatat agenţia de presă Interfax.

Total
0
Shares
Total
0
Share