Cu 46 de milioane de abonaţi şi 36.700 de mesaje postate din 2009 încoace, Donald Trump este destul de activ pe Twitter. Această reţea de microblogging preferată de președintele SUA a devenit cel mai bun instrument al său de comunicare în masă.
În pofida recomandărilor de a renunţa la Twitter odată cu preluarea preşedinţiei, impulsivul Donald Trump a preferat să rămână conectat la acest instrument de comunicare din mediul virtual. L-a folosit zilnic, mai întâi pentru a-şi critica adversarii şi abia apoi pentru a-şi face auzite ideile. Spre deosebire de mesajele publicate în perioada campaniei prezidenţiale, cele din timpul exercitării mandatului la Casa Albă au impact, mai ales la nivel internaţional. Trumptwitterarchive.com oferă indicii asupra a ceea ce îl macină pe preşedintele american.
Cele mai multe postări ale lui Trump conţin termenul „fake news“, pe care l-a folosit de 181 de ori din 20 ianuarie 2017. Preşedintele american ţine astfel să sancţioneze presa care îl critică, atacând şi jignind de multe ori în special New York Times (37 referiri) şi CNN (33 referiri).
„Fake News“ este urmat de sloganul „Make America Great Again!“, scris de 64 de ori de la depunerea jurământului în calitate de cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite.
Printre ţările cele mai evocate se numără Iran, Rusia, China şi Coreea de Nord. Trump prezintă Iranul drept inamicul său principal, menţionează Rusia pentru a se apăra în cazul anchetei cu privire la implicarea Kremlinului în alegerile din Statele Unite, denunţă China pentru activitatea sa comercială şi ceartă frecvent Coreea de Nord pentru programele sale balistice şi nucleare, care sunt interzise de ONU.
Alte teme des evocate de Trump sunt zidul de la graniţa SUA-Mexic, aflat la stadiul de promisiune de campanie, încălzirea globală, negată de preşedintele american, imigraţia şi statutul Ierusalimului.