Subiectul proprietății intelectuale și asigurării pacienților cu medicamente în contextul pandemiei COVID-19 a fost discutat la Parlament

Conferința națională ”Proprietatea intelectuală și asigurarea pacienților cu medicamente în contextul pandemiei COVID-19: concluzii și perspective pentru Republica Moldova” a avut loc, astăzi, la Parlamentul Republicii Moldova.

Activitatea a fost organizată pe platforma Comisiei protecție socială, sănătate și familie în parteneriat cu Asociația Obștească ”Inițiativa Pozitivă” și Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în cadrul proiectului regional ,”Utilizarea flexibilităților TRIPS pentru creșterea accesului la tratamentul HIV, tuberculozei și hepatitei C în țările cu venituri medii”. Aceasta  a reunit deputați, experți internaționali, reprezentanți ai organismelor internaționale specializate în domeniu, autorităților publice centrale și ai societății civile.

Președintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Adrian Lebedinschi, a mulțumit organizatorilor și echipei de experți pentru  interesul față de subiectul pus în discuție, acesta fiind  unul de maximă actualitate.

,,Sondajele realizate recent demonstrează că cea mai importantă problemă a cetățenilor este sănătatea și apărarea sănătății. Anume din acest considerent grupul organizatoric a ales platforma parlamentară pentru a discuta acest subiect și pentru a  identifica cele mai bune practici care pot fi implementate în țara noastră, astfel încât să ajungem la micșorarea prețului la produsele farmaceutice. Vrem să vedem care vor fi pozițiile deținătorilor drepturilor de autor, ca să fie păstrat dreptul inventatorului, dar în același timp de aceste invenții să poată beneficia cetățenii, să fie accesibile pentru ei”, a specificat Adrian Lebedinschi.

La rândul său, deputatul Nicolae Pascaru, membru al Comisiei drepturile omului și relații interetnice, a declarat că autoritățile publice centrale și locale sunt preocupate de asigurarea dreptului la sănătate pentru toți cetățenii.

Potrivit deputatului, în bugetul pentru anul 2021 a fost prevăzută majorarea alocațiilor, inclusiv pentru procurarea medicamentelor, produselor farmaceutice, echipamentului medical, unităților de transport, totodată urmând să fie majorat salariul lucrătorilor medicali cu 30 la sută.

Viorel Iustin, director general AGEPI, a menționat că Acordul TRIPS, la care Republica Moldova este parte, oferă mai multe flexibilități pentru un acces mai larg la medicamente cu prețuri reduse, prin intermediul licențelor obligatorii. În acest sens, AGEPI a studiat intens practica statelor europene și  va veni  cu propuneri pentru modificări la legislația în vigoare.

Ruslan Poverga, directorul general al A.O. „Inițiativa Pozitivă” a menționat: „Reieșind din contextul actual al țării și provocările aduse de pandemia COVID-19, dialogul de astăzi este mai actual ca niciodată. Scopurile lui fundamentale sunt ca legislația să echilibreze interesele companiilor farmaceutice, luând în considerație interesele pacienților, și ca statul să poată folosi mecanismele necesare la timpul necesar în vederea elaborării soluțiilor pentru a salva viețile oamenilor.”

Participanții la conferință au  abordat subiecte referitoare la protecția prin brevet și accesul la medicamente, proprietatea intelectuală și tratamentul pacienților în Republica Moldova, accesul la tehnologiile medicale pentru tratarea COVID- 19 și altor boli, tendințele globale în abordarea provocărilor în domeniul proprietății intelectuale, proprietatea intelectuală și accesul la tratament în țările semnatare ale Acordului de asociere cu UE, cu accent pe experiența Ucrainei.

De asemenea, a fost prezentată analiza cadrului național al Republicii Moldova în lumina flexibilizaților Acordului TRIPS și cum se asigură accesul la medicamente.

În încheiere, Vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Vladimir Odnostalco, a apreciat implicarea participanților, menționând că deputații comisiei vor studia toate problemele abordate și vor veni cu propuneri de modificare a legislației în domeniu, care să contribuie la creșterea calității vieții cetățenilor.

OFICIAL // Moldovenii vor ieși la PENSIE mai DEVREME

Total
0
Shares
 
Total
0
Share