SUEDIA // Doi deținuți dintr-o închisoare au luat ostatici doi gardieni și au cerut un elicopter și 20 de pizza pentru eliberare

Doi deținuți dintr-o închisoare din Suedia au reușit să ia ostatici doi gardieni ai penitenciarului, iar pentru eliberarea lor aceștia au cerut un elicopter și 20 de pizza. După aproximativ nouă ore de negocieri, gardienii au fost eliberați fără ca nimeni să fie rănit, a transmis purtătoarea de cuvânt a administraţiei penitenciare suedeze. Deținuții au fost transferaţi la poliţie pentru audieri, informează Digi24

Gardienii, care au fost eliberaţi în două etape în cursul serii, „nu au fost răniţi şi vor merge la familiile lor”, a declarat Stina Lyles, purtătoarea de cuvânt a penitenciarului.

Miercuri, 21 iulie, în jurul orei locale 12.30, doi deţinuţi din centrul penitenciarului de înalta securitate Hällby, în apropierea oraşului Eskilstuna, au reuşit să pătrundă în spaţiul rezervat gardienilor.

În interior se aflau doi gardieni care au fost luaţi ostatici. Potrivit unui reprezentant al închisorii, „a fost trimis un mediator la faţa locului şi poliţia a fost mobilizată”.

Pizza în schimbul libertății

Potrivit mai multor media suedeze, două condiţii au fost puse pentru eliberarea ostaticilor: un elicopter pentru a fugi şi 20 de pizza cu carne kebab care să fie împărţite între deţinuţi.

„Da, mai multe pizza au fost livrate”, a confirmat Stina Lyles. O pizzerie locală, Hällby Pizzeria, a confirmat, de asemenea, ca a onorat comanda neobişnuită, explicând că a rămas fără carne.

„Administraţia închisorii nu a spus prea multe când a comandat. Şi nu am fost plătit, doar au venit, au luat pizza şi au plecat”, a declarat la postul naţional de televiziune SVT Beshar Toma, angajat al pizzeriei.

Cei doi deţinuţi, ambii executând lungi pedepse pentru crimă, au fost transferaţi la secţia de poliţie urmând a fi audiaţi, potrivit forţelor de ordine.

Citește și: Speranța de viață în SUA a scăzut cu un an și jumătate în anul pandemiei

Total
0
Shares
 
Total
0
Share