Vineri, 4 iulie 2025, la Chișinău a avut loc primul summit UE–Moldova, găzduit de președintele Republicii Moldova și moderat de președintele Consiliului European, António Costa. În cadrul conferinței comune de presă, oficialul european a declarat că acest summit marchează „un adevărat moment de referință în aprofundarea relațiilor noastre” și a confirmat sprijinul deplin al Uniunii Europene pentru parcursul european al Republicii Moldova.
„Așa cum moldovenii au decis democratic, viitorul Moldovei este în Uniunea Europeană. Acesta este obiectivul nostru comun, iar Uniunea Europeană este aici pentru a susține Moldova la fiecare pas”, a declarat Costa, adăugând că Uniunea recunoaște „curajul, viziunea și reformele continue” promovate în ultimii cinci ani de conducerea de la Chișinău.
António Costa a citat și concluziile oficiale ale Consiliului European adoptate săptămâna trecută, în care liderii europeni „au salutat progresele semnificative realizate de Republica Moldova în procesul de aderare” și au cerut deschiderea primului cluster de negocieri, cel privind „fundamentele”, imediat ce sunt întrunite condițiile.
„Este timpul să accelerăm lucrările și să facem pasul următor către aderare. Procesul de aderare nu este un exercițiu birocratic, ci o transformare reală în folosul cetățenilor”, a subliniat Costa.
El a prezentat și o serie de date privind sprijinul financiar acordat de Uniunea Europeană în ultimii ani:
• 60 de milioane de euro pentru compensarea cheltuielilor de încălzire în iarna trecută;
• 30 de milioane de euro pentru compensarea energiei electrice;
• 700 km de drumuri și 200 km de cale ferată finanțate;
• 22 de spitale și 120 de școli renovate cu sprijinul UE.
În cadrul summitului, părțile au convenit să lucreze la accelerarea integrării Moldovei în piața unică europeană. „Pentru a stimula creșterea economică, pentru a susține afacerile moldovenești, pentru a crea locuri de muncă și a îmbunătăți nivelul de trai. Cu un cuvânt: pentru a consolida competitivitatea Moldovei”, a afirmat António Costa.
„Uniunea Europeană a demonstrat în mod repetat că este un partener de încredere pentru poporul Republicii Moldova, în vremuri bune și în vremuri grele – și așa va rămâne. Alegerile în Moldova trebuie să le facă poporul, nu cei care vor să manipuleze, să divizeze sau să submineze voința democratică”, a încheiat președintele Consiliului European.