Suprafața cultivată cu soia a scăzut în Moldova, iar importurile ieftine din Ucraina au afectat procesatorii locali

Cultivarea soiei în Republica Moldova continuă să se reducă, ajungând în 2025 la 19 700 hectare, sub nivelurile din 2020 și 2021, când erau semănate 22 800, respectiv 29 000 hectare. Soia reprezintă acum mai puțin de 1,3% din terenurile agricole ale țării.

Fermierii vând soia la prețuri mai mari decât costurile de import din Ucraina, iar competitivitatea procesatorilor moldoveni este afectată suplimentar de intrarea pe piață a șrotului ucrainean, mult mai ieftin. Ucraina aplică o taxă de 10% la exportul boabelor, dar nu și la șrotul procesat, ceea ce îi permite să îl comercializeze sub prețurile locale.

În primele zece luni ale anului 2025, Moldova a importat 39 600 tone de șrot, depășind recordul anului anterior, în timp ce exporturile s-au prăbușit la 1 952 tone.

Expertul Iurie Rija avertizează că industria locală de procesare este sever afectată, deoarece ”procesatorii sunt nevoiți să cumpere soia scumpă din producția internă și să vândă șrotul rezultat la prețuri scăzute”, ceea ce reduce marjele de profit până la limita rentabilității.
În timp ce piața internă utilizează preponderent șrot clasic, exporturile moldovenești se bazează pe șrot bio certificat, destinat nișelor premium.

Specialiștii propun introducerea unei taxe de 10% pentru importurile de șrot de soia și rapiță, similar modelului ucrainean, pentru protejarea procesatorilor locali și stimularea producției interne. Veniturile încasate ar putea finanța sprijinirea sectorului zootehnic prin subvenții directe per kilogram de șrot achiziționat.

Total
0
Shares
Total
0
Share