SUV cu neregularităţi în acte, indentificat la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din punctul de trecere Leuşeni au depistat la controlul de frontieră un BMW X5, care avea falsificate unele elemente de identificare. Incidentul a fost înregistrat în dimineaţa zilei de astăzi, 20 noiembrie.

La intrarea în Republica Moldova s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat de 23 de ani, la volanul unui SUV înmatriculat în România, anul fabricaţiei 2005.

În timpul verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că au fost falsificate elementele de identificare a autovehiculului, întrucât numărul aplicat pe caroserie nu corespunde cu cel din paşaportul tehnic. Ca urmare s-a dispus indisponibilizarea mijlocului de transport la Sectorul Poliției de Frontieră Leuşeni-2, unde se va afla până la finalizarea anchetei.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul în data de 19 noiembrie a.c. de la un bucureştean, contra sumei de 3900 euro şi nu a verificat numărul de caroserie. Astfel, nu are cunoștință despre faptul că datele din paşaportul tehnic nu corespund cu cele de pe caroserie.

Cazul este cercetat în continuare de către angajaţii Direcţiei regionale VEST.

Citește și: Reforma Poliției: IGP a primit echipament pentru subdiviziunile de investigații și de urmărire penală

Total
0
Shares
 
Total
0
Share