Social

Tânăr de 23 de ani, condamnat în lipsă la 8 ani de închisoare pentru violul unei minore

Pinterest LinkedIn Tumblr

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 22 decembrie 2022, un tânăr în vârstă de 23 de ani, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis pentru săvârșirea infracțiunii de viol al unei persoane minore (art.171 alin (2) lit.b) din Codul penal).

👉 Abonează-te la știrile Telegraph pe Google News, Telegram și Facebook!

Mai exact, tânărul a fost învinuit, că la 25 februarie 2020, aproximativ la ora 18:00, aflându-se în apropierea unui cămin studențesc amplasat în sectorul Buiucani al capitalei, urmare a stabilirii unui contact de prietenie și încredere reciprocă cu victima, care s-a dovedit a fi minoră, având intenția şi urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, a invitat-o pe aceasta la o plimbare în parcul ce se află în apropiere de cămin.

Tot atunci, aproximativ la ora 20:10, inculpatul, aflându-se deja în parc împreună cu victima, dorind să-și ducă la bun sfârșit intenția sa criminală, aplicând forța fizică, a apucat-o pe aceasta de gât, astfel înfrângându-i tentativele de a se apăra și împotrivi, a dezbrăcat-o, după care, forțat a întreținut un raport sexul cu acesta.

Condamnatul actualmente se ascunde de organul de urmărire penală, fiind anunțat în căutare, iar termenul executării pedepsei urmează să fie calculat din momentul reținerii acestuia.

La pronunțarea sentinței de condamnare, instanța de judecată a dispus încasarea în beneficiul părții vătămate a prejudiciul moral cauzat în suma de 50 000 lei.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

loading...

Comments are closed.