Țara care publică numele celor ce nu respectă regimul de carantină pentru a-i face de rușine

Autoritățile din Japonia au dezvăluit numele a trei cetățeni care nu au respectat măsura de carantina când s-au întors din afara țării, pentru a-i face de rușine în public, informează Zugo.md

Ministrul Sănătății a spus că cei trei cetățeni japonezi au acționat cu intenție, încercând să evite autoritățile la revenirea din străinătate.

Anunțul a fost făcut luni, 2 august, și este o premieră în Japonia, declanșând imediat speculații pe rețelele de socializare privind localizarea sau ocupația celor indicați de autorități.

Japonia le cere tuturor celor care călătoresc în afara țării, inclusiv cetățenilor japonezi, să se izoleze timp de două săptămâni, interval în care sunt rugați să folosească o aplicație de localizare și să-și raporteze starea de sănătate.

Săptămâna trecută, autoritățile nipone au extins starea de urgență în alte patru zone, după ce s-a înregistrat o creștere puternică a numărului de cazuri în perioada în care Japonia găzduiește Jocurile Olimpice.

Premierul Yoshihide Suga a declarat stare de urgență în Saitama, Kanagawa, Chiba și Osaka, începând cu 31 august, iar măsurile deja existente în Tokyo și insula Okinawa au fost prelungite până pe 31 august.

Tokyo a raportat creșteri record de cazuri timp de trei zile la rând, săptămâna precedentă, înregistrând doar joi 3865 de cazuri. Numărul de cazuri s-a dublat față de săptămâna trecută, dar oficialii au spus acest lucru nu are legătură cu desfășurarea Jocurilor Olimpice.

Citește și: Pentagonul a fost închis după un incident cu focuri de armă. Un ofițer de poliție a fost împușcat

Total
0
Shares
 
Total
0
Share