Țara în care nu a fost raportat niciun caz nou de infectare cu COVID-19 în ultimele 24 de ore

Noua Zeelandă nu a înregistrat niciun caz nou de COVID-19 în ultimele 24 de ore, o premieră după data de 11 martie, au anunţat luni autorităţile sanitare din această ţară, citate de DPA, scrie Agerpres.

Ashley Bloomfield, Directorul-General pentru Sănătate din Noua Zeelandă, a declarat într-o conferinţă de presă organizată luni că faptul că niciun caz nou de contaminare nu a fost înregistrat în ultimele 24 de ore reprezintă un motiv de sărbătoare, dar şi-a îndemnat totuşi compatrioţii să rămână vigilenţi.

“În mod clar, aceste cifre sunt încurajatoare astăzi, dar este vorba despre un moment singular în timp”, a precizat oficialul neozeelandez.

Noua Zeelandă şi-a relaxat măsurile stricte de izolare a populaţiei la domiciliu pe 29 aprilie, iar Ashley Bloomfield a avertizat că noile cazuri care ar putea să apară după această dată ar putea să nu fie incluse în eşantioanele de persoane testate.

“Testul adevărat va veni spre sfârşitul acestei săptămâni, dacă ţinem cont de sfârşitul perioadei de incubaţie a virusului şi de perioada de timp necesară pentru ca oamenii să înceapă să prezinte simptome”, a spus el.

Guvernul Noii Zeelande va lua o decizie în privinţa unei relaxări şi mai ample a restricţiilor pe 11 mai.

Această ţară a raportat un total de 1.487 de cazuri de COVID-19, inclusiv 20 de decese.

Citește și: Coronavirus: Spania a înregistrat cel mai mic număr de decese în decurs de 24 de ore

Total
0
Shares
 
Total
0
Share