TERIFIANT // Un bărbat din Ștefan-Vodă a fost omorât cu sânge rece

Un bărbat a murit, după ce a fost lovit în cap cu un obiect dur de către un tânăr. Crima a avut loc noaptea trecută, în localitatea Copceac din raionul Ștefan Vodă.

Contactată de ZUGO, ofițera de presă Corina Repesciuc, ne-a relatat că cei doi au petrecut noaptea trecută într-o gospodărie, consumând băuturi alcoolice, iar între ei s-ar fi iscat o ceartă.

Cadavrul victimei, un bărbat în vârstă de 35 de ani, a fost găsit dimineață, zăcând la sol, la o distanță de aproximativ 200 de metri de propria locuință. Specialiștii au depistat pe corpul victimei urme de moarte violentă, inclusiv o plagă în regiunea capului, care a fost provocată cu un obiect dur. Oamenii legii au reținut și o persoană suspectă – un tânăr în vârstă de 19 ani.

Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele în care a fost comisă crima, iar dacă vinovăția tânărului va fi demonstrată în instanță, acesta riscă să se aleagă cu ani grei de pușcărie.

Citește și: EXCLUSIV // Un bărbat infectat cu COVID-19 a fugit din Spitalul Nr.1 din Chișinău

Total
0
Shares
 
Total
0
Share