Termenul de privatizare a locuințelor ar putea fi extins până în 2024

Persoanele care locuiesc în locuințe pasibile de privatizare conform Legii privatizării fondului de locuințe vor obține dreptul de a le privatiza până la 31 mai 2024, având obligația de a înregistra dreptul de proprietate în modul stabilit prin Legea cadastrului bunurilor imobile.

Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat de Parlament în prima lectură.

Proiectul a fost elaborat la solicitarea mai multor cetățeni care au dreptul la privatizarea locuințelor, însă, din diferite motive obiective sunt în imposibilitatea de a-și exercita acest drept până la data de 31 mai 2021, cum prevede legea în vigoare.

Proiectul de modificare a Legii cu privire la locuințe a fost înaintat de un grup de deputați ai Fracțiunii ACUM PLATFORMA DA. Acesta urmează a fi votat în cea de-a doua lectură.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share