Teste de laborator: Lapte cu plumb și carne cu salmonela

Salmonela în carne de găină și pește, lapte cu plumb și înghețată cu bacterii – ce mai putem găsi pe rafturile magazinelor de la noi?

Este incredibil cum încearcă comercianții să-i prostească pe cumpărători moldoveni. Rafturile magazinelor sunt pline de produse de-a dreptul periculoase pentru sănătatea oamenilor, pline de substanțe toxice și bacterii, scrie sputnik.

Cel puțin asta arată rezultatele investigațiilor de laborator din lunile iulie-august curent, făcute publice de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Cercetările au vizat produsele alimentare de producție autohtonă.

Astfel, în raionul Edineț a fost inițiată o anchetă de serviciu pe cazul depistării unei substanțe toxice (plumb) în laptele de vacă, la punctul de colectare a laptelui din satul Zăbriceni. Aici au fost luate toate măsurile de rigoare, astfel că la următorul control nu au mai fost înregistrate încălcări.

În raionul Sângeri, în probele de lapte au fost depistate organisme aerobe. Potrivit ANSA, au fost întocmite prescripții pentru punctul de colectare a laptelui și a fost interzisă achiziționarea laptelui de la exploatația de animale de la care a fost prelevată proba. până la înlăturarea deficiențelor.

La Chișinău, în proba de înghețată au fost depistate bacterii coliforme și colonii aerobe.

La Glodeni, în pulpele de găină și peștele afumat a fost depistată salmonela. Rezultatele de laborator au indicat prezența aceleiași bacterii și într-o probă de cinci kilograme de gambe de pui, aduse la Chișinău din Ucraina. Produsele respective au fost nimicite. Salmonela a fost depistată și într-un lot de 90 de kilograme de gambe de pui de producție autohtonă. Întreaga cantitate a fost supusă prelucrării termice.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share