Tiraspolul a redus cheltuielile și a obligat băncile să transfere bani la buget

Administrația separatistă de la Tiraspol a anunțat noi măsuri pentru depășirea crizei economice din regiunea transnistreană, printre care reducerea veniturilor bugetare, transferul forțat de bani de la bănci în bugetul local și acordarea de privilegii companiilor care nu și-au îndeplinit obligațiile de privatizare.

Potrivit portalului ”Vestnikpmr.com”, veniturile bugetului regiunii au fost diminuate cu peste 288 milioane de ruble transnistrene (aproximativ 15 milioane de euro). Fondul de investiții capitale a fost redus cu peste 1,6 milioane de euro, iar fondul rutier – cu circa 1,5 milioane de euro. Alte cheltuieli au fost tăiate cu peste 5 milioane de euro.

”Având în vedere că în statul vecin, Republica Moldova, mărfurile sunt mai accesibile și mai ieftine datorită noilor acorduri vamale, cum vor ajuta modificările bugetare locuitorii din Transnistria să beneficieze de prețuri stabile, confort și o calitate mai bună a vieții?”, notează sursa citată.

Criza a fost provocată de lipsa gazelor naturale și sistarea activității mai multor întreprinderi industriale, după ce centrala de la Cuciurgan a oprit livrările de curent electric spre malul drept al Nistrului.

Publicația ”Most” scrie că liderul nerecunoscut al regiunii, Vadim Krasnoselski, a dispus ca ”banca centrală” să transfere până la 1 noiembrie în bugetul local 100 milioane de ruble transnistrene (aproape 5 milioane de euro), pentru a diminua efectele crizei. Deși inițial și băncile comerciale urmau să transfere sume similare, ordinul a fost anulat ulterior pentru a permite acestora să ofere credite întreprinderilor locale.

Totodată, companiile din regiune vor putea deveni proprietari ai proiectelor privatizate, chiar dacă nu și-au îndeplinit obligațiile anterioare, sub pretextul ”motivelor obiective”. ”Guvernul” de la Tiraspol susține că această decizie va contribui la reluarea activității industriale și la crearea de noi locuri de muncă.

Pe fundalul tensiunilor economice, așa-zisul avocat al poporului de la Tiraspol, Veaceslav Kosinski, s-a întâlnit cu ombudsmanul rus Tatiana Moskalkova, căreia i-a vorbit despre ”încălcări ale libertății de circulație” ale locuitorilor din stânga Nistrului. Părțile au convenit să colaboreze pentru ”asigurarea protecției drepturilor locuitorilor din regiune, inclusiv a cetățenilor ruși”.

Potrivit ”Most”, informațiile privind eventuale sancțiuni europene împotriva lui Krasnoselski, Igor Smirnov sau Victor Gușan nu se confirmă. Un diplomat citat de sursă a precizat că ”sancțiunile există, dar nu vizează persoane concrete, pentru a nu împiedica procesul de reglementare a conflictului transnistrean”.

Total
0
Shares
Total
0
Share