Toate localitățile din raionul Râșcani vor primi bani pentru reparația drumurilor, a reiterat Dodon

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu Vasile Secrieru, președintele raionului Râșcani și cu Vladimir Mîzdrenco, deputat în Parlament, ales în circumscripția uninominală Râșcani, au avut o întrevedere cu angajații administrației raionale și a serviciilor desconcentrate, consilierii raionali și membrii fracțiunii locale a Partidului Socialiștilor.

Interlocutorii au discutat mai multe chestiuni legate de dezvoltarea social-economică a regiunii, au examinat în mod special planurile de realizare a celor mai importante proiecte sociale și de infrastructură, inclusiv iluminarea și aprovizionarea cu apă a localităților.

Igor Dodon a salutat faptul că administrația raionului Râșcani preconizează să aloce până la finele anului curent 80 de milioane de lei pentru reparația drumurilor. „Fiecare sat din raion va primi în aceste scopuri mai mult de un milion de lei”, a menționat șeful statului.

Președintele țării a îndemnat toate persoanele responsabile să-și consolideze eforturile în vederea realizării sarcinilor propuse, indiferent de convingerile politice pe care le au, deoarece creșterea nivelului de dezvoltare a orașului și a regiunii este cel mai important obiectiv comun.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share