Traian Băsescu nu exclude o coaliție post-electorală cu Vlad Plahotniuc în 2018: „Nu văd o incompatibilitate între unioniști și proeuropeni”

Liderul Partidului Mișcarea Populară de peste Prut și președintele de onoare al Partidul Unității Naționale (PUN), Traian Băsescu a declarat că nu exclude o alianță PUN-PD în viitorul Parlament al RM. Despre posibilele coaliții în viitor, Băsescu spune că nu este o incompatibilitate între unioniști și proeuropeni, deși primii vin cu soluții pragmatice, iar ultimii vând iluzii.

Traian Băsescu a vorbit, în cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune „TVC21” despre care ar putea fi posibilele alianțe între PUN, condus de Anatol Șalaru, și alte partide în cazul în care formațiunea ar accede în Parlament. „Eu îmi aduc aminte că în primii ani când făceam politică, spuneam la fel: că acesta – niciodată, cu celălalt – niciodată. Sigur, sunt departe de a fi unul care să vadă o soluție în partidul domnului Plahotniuc, pe care nu-l cunosc, nu l-am întâlnit niciodată, nu am vorbit cu el niciodată, dar am destulă informație. Am avut destulă informație și când eram președinte și de când am ieșit din funcția de președinte. Am destulă informație despre practicile interne și cum s-a construit acest grup de 41 de deputați. Știu prea multe ca să consider că este frecventabil”, a menționat Băsescu.

În același timp, ex-liderul de la București și președintele de onoare de peste Prut spune că sunt alte variante cu care PUN ar putea face coaliție.

În acest context, Traian Băsescu a menționat că a susținut-o pe Maia Sandu, liderul Partidului „Acțiune și Solidaritate”, și că ar susține-o și acum, deși aceasta se cam leapădă de guvernările anterioare în care a fost. Astfel, Băsescu a subliniat că nu vede o incompatibilitate dintre unioniști și pro-europeni la Chișinău, deși pro-europenii vând iluzii în timp ce partidele care pledează pentru unire oferă soluții pragmatice. De asemenea, fostul lider al României consideră că PUN ar putea face o alianță și cu Partidul Popular European, condus de Iurie Leancă, cu Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu sau cu Partidul Liberal Democrat, condus de Viorel Cibotaru.

Menționăm că Traian Băsescu a venit în Republica Moldova pentru a avea mai multe întâlniri cu cetățenii în calitatea sa de președinte de onoare al PUN. Astfel, după ce ieri a avut o astfel de întrunire la Ialoveni, astăzi, 7 octombrie, va merge la Soroca.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share