Traian Băsescu: Retragerea cetăţeniei moldoveneşti nu mă face să renunţ la ideea unirii

alegeri chisinau 2018, alegeri 20 mai, traian basescu primaria chisinau, basescu republica moldova, partidul lui basescu, pun chisinau

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu, preşedinte de onoare al Partidului Unităţii Naţionale din Republica Moldova, spune că retragerea cetăţeniei moldoveneşti de către preşedintele Igor Dodon nu îl descurajează şi nu îl face să renunţe la promovarea ideii unirii Republicii Moldova cu România, ca singură şansă pentru securitatea şi prosperitatea cetăţenilor moldoveni.

La o conferinţă de presă la IPN, comentând hotărârea Curţii de Apel Chişinău de menţinere a deciziei instanţei de fond, care a declarat legal decretul şefului statului de retragere a cetăţeniei, Traian Băsescu a spus că este nemulţumit şi se consideră nedreptăţit, şi va contesta această decizie la Curtea Supremă de Justiţie.

Nu sunt omul care să cedeze sau să-şi înmoaie ideile numai pentru că preşedintele Dodon vrea să nu fiu cetăţean al Republicii Moldova”, a declarat Traian Băsescu.

Temei pentru Igor Dodon ca să semneze decretul de retragere a cetăţeniei au servit informaţiile despre un dosar intentat în baza unei plângeri depuse de fost deputat român.

Potrivit lui Traian Băsescu, în România funcţionează prezumţia nevinovăţiei, iar pentru perioada când figurezi într-un dosar, care nu este încă finalizat, organele de drept eliberează cazier unde este specificat faptul că persoana solicitantă nu are probleme cu justiţia.

Traian Băsescu susţine că dosarul în baza căruia Igor Dodon a cerut retragerea cetăţeniei a fost ulterior închis, iar vinovăţia sa nu a fost demonstrată. Băsescu a mai spus că lipsa cetăţeniei moldoveneşti îl împiedică doar să devină preşedintele PUN, pe care vrea „să îl crească”, dar nu va renunţa să susţină acest partid.

Total
0
Shares
Total
0
Share