Transsexual din Moldova: M-am născut fată, dar mă simt băiat și nu pot face nimic cu asta!

Transsexual din Moldova, M-am născut fată dar mă simt băiat și nu pot face nimic cu asta, lgbt chisinau, homosexuialii din moldova, egalitate de gen, 

Vasile este un tânăr din Chișinău, are acum 24 de ani și s-a născut fetiță. Un jurnalist l-a rugat să explice ce este transsexualitatea din punctul său de vedere. “Transsexulitatea este felul în care mă simt. Înțelegerea faptului că sunt băiat și nu pot face nimic cu asta. Nu mă pot identifica cu o fată sau răspunde la un nume feminin. Atunci când cineva încearcă să vorbească cu sau despre mine la genul feminin, simt că nu e despre mine, că nu mi se adresează mie”, spune Vasile.

El declară că niciodată nu s-a simțit fată. “În copilărie am avut parte de o atitudine egală cu frații mei și mă simțeam bine așa. Nimeni nu m-a impus să mă joc cu păpușile pentru că m-am născut fată. Puteam să mă joc în voie cu armele și indienii fraților mei. În copilărie, pur și simplu, nu înțelegi de ce toată lumea vorbește despre tine ca despre o „ea”. Ăsta este unicul disconfort, dar, ulterior, apar conflicte interioare pentru că această adresare capătă mult sens, atitudine. Înțelegi clar că nu te poți identifica cu așteptările oamenilor din jur. Mai mult, copiii – băiețeii și fetițele, arată aproximativ la fel, însă în perioada de pubertate apar diferențe vizibile și înțelegi că lucrurile merg în direcție greșită”, povestește eroul nostru.

Vasile spune că în perioda când a ajuns pe la 12-13 ani a început să simță un disconfort de la atitudinea oamenilor față de corpul său. “Se uitau la mine și vedeau o fată. Nu mă puteam împăca cu această idee”, a spus el.
 

În clasele liceale, el a înțeles că propria luptă împotriva sa nu dă rezultate: Încercam să adopt comportamentul pe care îl aștepta societatea de la mine. Îmbrăcam haine conforme sexului biologic, nu corectam oamenii care mi se adresau sau vorbeau despre mine la genul feminin. În clasă, nu am inițiat discuții de acest gen, pentru că îmi dădeam bine seama care pot fi consecințele. În clasele gimnaziale, copiii pot fi duri în declarații, la fel sunt și profesorii, și părinții”. 

Problema sa cea mare este că imaginea populară a persoanelor transsexuale este una foarte teatralizată, cu machiaj strident, comportament provocator. De aceea oamenii îi taratează membrii LGBT cu profund disperț! “De regulă, mă gândesc de 10 ori înainte de a spune că sunt transsgender. Cei mai mulți oameni mă consideră doar un băiat gender neconform. Când află, pot avea reacții neadecvate, pot începe interogatorii sau îți pot trânti în față ceva de genul: „Deci, tehnic, ești față?”. Nu, tehnic – sunt băiat. Atunci când te angajezi undeva, apare o anxietate puternică legată de felul în care vor reacționa oamenii. Aș vrea să am actele în regulă, ca să nu mai fiu nevoit să vorbesc despre asta”, a mai spus Vasile.

Interviul intergral cu acest transsexual îl puteți citi pe site-ul Moldova.org. Nota redacției: Poza de mai sus este una simbol.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share