Trei deputați au sesizat Curtea Constituțională: Cât de des poate fi modificat Codul Electoral în R. Moldova?

LIVE, Curtea Constituțională, examinează sesizarea nr.131f/2018 privind constatarea circumstanțelor care justifică, interimatul funcției de Președinte al Republicii Moldova, igor dodon psrm, pavel filip pdm, alegeri 2019

Deputații independenți Ion Groza, Alexandr Oleinic și Viorel Melnic au solicitat Curții Constituționale să se expună dacă este în drept Parlamentul să modifice sistemul electoral la intervale de timp mai mici decât un mandat deplin al legislativului și dacă pot fi organizate alegeri parlamentare anticipate în baza unui alt sistem electoral decât cel folosit la alegerile parlamentare ordinare.

Într-un comunicat de presă al Parlamentului se spune că cei trei deputați au solicitat magistraților examinarea sesizării în regim de urgență.

Parlamentarii consideră că „modificarea sistemului electoral pentru a organiza alegeri anticipate convenabile doar unor actori politici este o încălcare extrem de gravă a principiilor statului de drept, a modului liber și democratic de desfășurare a alegerilor, a recomandărilor instituțiilor internaționale”. Totodată, se menționează că deputații își exprimă „dezaprobarea fermă în legătură cu încercările unor partide politice parlamentare de a provoca alegeri anticipate, din cauza incapacității lor de a dialoga și a respecta voința electoratului, care i-au trimis în Parlament să muncească, nu să blocheze activitatea legislativului”.
 
Potrivit celor trei deputați este inadmisibil ca Republica Moldova să fie aruncată acum într-o criză politică, socială și economică, doar pentru că un grup de deputați vor din nou alegeri după ce au fost dezamăgiți de rezultatul obținut pe 24 februarie. Deputații menționează că recunosc dreptul oricărui partid de a propune schimbarea sistemului electoral, dar acest lucru trebuie să se facă în cadrul constituțional și cu respectarea bunelor practici privind organizarea alegerilor în mod democratic.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share