Trei instituții media independente din Kîrgîzstan – Kloop, Temirov Live și Ait Ait Dese – au fost declarate ”extremiste” printr-o decizie a unei instanțe din capitala Bişkek, informează agențiile internaționale de presă.
Potrivit legislației kîrgîze, deținerea sau distribuirea de conținut provenit de la entități catalogate drept ”extremiste” se pedepsește cu închisoarea, fapt ce stârnește îngrijorare în rândul organizațiilor pentru drepturile omului, care consideră măsura o gravă amenințare la adresa libertății de exprimare.
Cele trei redacții, finanțate din surse private, inclusiv occidentale, s-au remarcat prin investigații despre corupția din instituțiile statului. Acestea fuseseră deja interzise tehnic în 2024, iar site-urile lor web sunt blocate. Cu toate acestea, continuă să publice materiale pe platforme alternative precum Telegram și YouTube.
Luna trecută, doi jurnaliști de la Kloop au fost condamnați la cinci ani de închisoare, fiind acuzați că l-au criticat pe președintele Sadîr Japarov.
Deși Kîrgîzstanul era considerat anterior cea mai democratică țară din Asia Centrală, sub conducerea lui Japarov – venit la putere în 2020 – autoritățile au intensificat represiunea asupra opoziției și presei. Serviciile secrete anunță periodic arestări în rândul politicienilor și jurnaliștilor, invocând presupuse ”tentative de lovitură de stat”.
