Trei locuitori ai capitalei au fost trimiși în judecată pentru fabricarea buletinelor românești false

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță trimiterea în judecată a trei chișinăuieni pentru facilitarea șederii ilegale a cinci muncitori din Moldova în Belgia, în 2018.

Învinuiții acum au vârste de 32 și 36 de ani. Toți trei sunt cetățeni ai Republicii Moldova, însă doi din ei au și cetățenia României; unul din ei fiind cu studii superioare, iar doi – cu studii superioare incomplete.

Actele de identitate false au fost depistate în bagajul altui membru al grupului infracțional care comandase fabricarea buletinelor, atunci când ieșea din țară prin vama Leușeni.

Acesta a fost trimis pe banca acuzaților în 2018 de către procurorii PCCOCS, iar Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a dispus în 2019 ca învinuitul să achite o amendă de 50 000 lei, așa cum acesta și-a recunoscut vinovăția.

Anterior, după deconspirarea în vamă, acesta declara că fondase în Belgia o companie de construcții, care subcontracta servicii către alte companii din domeniu. Totuși, cinci din muncitorii acestuia nu ar fi avut drept de muncă fără acte de identitate ale Uniunii Europene.

Astfel, acesta ar fi apelat la un „specialist” în domeniu, care fabrica buletine românești, într-un subsol din Chișinău. Pentru verificarea declarațiilor acestuia, fabricantului i s-a propus cumpărarea a două buletine românești, a câte 200 euro. Clientul însă s-a dovedit a fi un agent sub acoperire, iar actele false au devenit probe în dosarul penal.

Fabricantul a declarat că a confecționat circa 50 de buletine românești false și 10 permise de conducere românești false, în demisolul unei clădiri din capitală. De la acesta au fost ridicate și 1 000 de plicuri, aproape 1 000 de cartele folosite la fabricarea actelor false, precum și imprimante și laminator electric.

De asemenea, de la un alt membru al grupului infracțional au fost ridicate buletine de identitate false. Acesta și-a recunoscut vinovăția și a cooperat cu oamenii legii.

Un alt membru al grupului infracțional era responsabil de publicarea anunțurilor pe diferite grupuri de interese din rețelele de socializare pentru vânzarea actelor false.

Ulterior, după comunicarea cu clienții pe internet, aceștia primeau banii prin taxi și prin aceeași metodă le transmiteau clienților și actele false.

De asemenea, la solicitarea procurorilor PCCOCS, asupra mașinii fabricantului de acte false a fost aplicat sechestru, în vederea asigurării confiscării lui, după pronunțarea hotărârii judecătorești.

Acum, urmează ca Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, să pronunțe o hotărâre, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Total
0
Shares
Total
0
Share