Oficial

Trei polițiști, trimiși în judecată pentru corupere pasivă

Pinterest LinkedIn Tumblr

Joi, 5 decembrie 2019, Procuratura Anticorupție anunță trimiterea în instanța de judecată a cauzelor penale de învinuire a trei colaboratori de poliție pentru că ar fi cerut ilegal și primit sume între 200 EUR și 7500 MDL, în Bălți și Ocnița, transmite Telegraph.md

Au primit ilegal bani pentru o pretinsă reducere a amenzii pentru huliganism, în Bălți.

În primul caz investigat de către procurorii anticorupție, sunt implicați doi polițiști din Bălți, care au cerut și au primit de la un făptaș 200 EUR pentru că l-ar fi scutit de riscul (inventat) ca acea cauză de huliganism în care era implicat, să nu fie transmisă pentru pornirea urmăririi penale. Fapta de corupere pasivă a avut loc la data de 21 octombrie anul curent, atunci când un ofițer superior de sector al Sectorului de Poliție nr. 4 ,,Dacia” al Inspectoratului de Poliție Bălți a contribuit în calitate de complice la transmiterea a banilor de către cetățeanul care a comis fapta de huliganism către un subofițer al aceluiași sector (așa cum ultimul era la cursuri de perfecționare în Chișinău).

Dacă vor fi găsiți vinovați de către judecători, în baza probelor prezentate de procurorii anticorupție, polițiștii riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 50 000 lei la 100 000 lei și cu privare de dreptul de a activa în organele MAI pe un termen de până la 5 ani.

A pretins bani, ilegal, de la un meseriaș care săpa fântâni în Călărășeuca, Ocnița.

În cel de-a doilea caz penal investigat de către procurorii anticorupție, oamenii legii au constatat că șeful de post al Sectorului de Poliție nr.2 Otaci al Inspectoratului de Poliție Ocnița, a pretins de la un cetățean suma de 7500 lei. În schimb, i-a promis „o hotărâre favorabilă” din partea Poliției, așa cum acesta săpa fântâni fără ca să aibă documente care să-i permită să o facă, dar și pentru faptul că a reparat necalitativ o fântână din Călărășeuca, Ocnița. Mai mult, acesta a insistat ca meseriașul să o repare repetat, din cont propriu.

Toate au pornit de la o plângere depusă de un sătean din acea localitate, care era nemulțumit de calitatea reparației pe care meseriașul reclamat o făcuse fântânii lui. Însă, în momentul în care meseriașul i-a transmis polițistului banii (prin intermediul altei persoane), la 23 octombrie curent, polițistul a fost reținut de ofițerii CNA – DGT Nord. Potrivit legii, faptul că polițistul a cerut bani ce nu i se cuvin (corupere pasivă) și nu a stabilit amenda prevăzută de lege, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 200 000 lei la 300 000 lei cu privare de dreptul de a activa în organele MAI pe un termen de la 5 la 10 ani.

Unul din cei 3 polițiști a demisionat.

Cei trei polițiști trimiși în judecată de procurorii anticorupție au vârste cuprinse între 24 și 37 de ani, cu stagii de activitate în autoritatea polițienească între 2 și 13 ani. Deși procurorii anticorupție au solicitat la Ministerul Afacerilor Interne suspendarea din funcție a acestora, demersurile au fost respinse. Totuși, unul din cei trei polițiști învinuiți, care lucrase doi ani în Poliție, a demisionat din proprie inițiativă.

Procuratura Anticorupție va continua investigarea actelor de corupție, astfel încât acestea să nu fie încurajate în societate.

loading...

Comments are closed.