Trei tineri și-au recunoscut vina în cazul vandalizării sediului PSRM din Căușeni

Trei tineri sunt bănuiți că ar fi aruncat două pachete cu excremente, în sediul Partidului Socialiștilor din raionul Căușeni. Aceștia s-au dovedit a fi cu vârstele cuprinse între 28 și 29 de ani, informează TV8.md

Angajații Inspectoratului Național de Investigații (INI) împreună cu cei ai Inspectoratului de Poliție Căușeni au identificat suspecții pe 11 iunie curent.

Pe cazul dat, a fost inițiată o cauză penală pentru huliganism, iar bănuiții și-au recunoscut vina și sunt cercetați în stare de libertate.

Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de o asemenea infracțiune riscă amendă în mărime de la 37 500 la 67 500 de lei, sau cu închisoare de până la cinci ani.

Incidentul a devenit cunoscut opiniei publice, după ce ex-deputatul PSRM Oleg Cuciuc a postat pe pagina sa de Facebook mai multe imagini de la fața locului.

Din imaginile publicate pe rețelele sociale se poate vedea că au fost stropiți atât pereții din exteriorul oficiului, cât și din interiorul acestuia.

Citește și: Cavcaliuc îi răspunde lui Grosu: „Nu e un drept ci o obligațiune”

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share