Treisprezece persoane și-au pierdut viața în urma inundaţiilor din în sudul Yemenului

Treisprezece persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor înregistrate pe drumurile dintre provinciile Ta’izz şi Lahj din sudul Yemenului, a declarat un oficial local, citat de AFP.

De asemenea, cel puţin opt persoane au fost rănite ca urmare a inundaţiilor “fără precedent”, generate de ploile abundente, care au distrus case, camioane şi terenuri agricole, a indicat oficialul menţionat, scrie Agerpres.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share