Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, după ce s-a implicat în înţelegerea dintre Israel şi EAU

Un parlamentar norvegian l-a propus pe preşedintele SUA, Donald Trump, drept candidat la Premiul Nobel pentru Pace în 2021 pentru sprijinul acordat înţelegerii dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite, a informat miercuri postul Fox News Radio.

Parlamentarul Christian Tybring-Gjedde este promotorul acestei candidaturi, după cum a explicat postul citat, unde oficialul norvegian a declarat că acordul dintre Israel şi EAU este extrem de important, potrivit Agerpres.

În scrisoarea sa, Tybring-Gjedde a transmis Comitetului Nobel laude președintelui SUA, după implicarea sa în îmbunătățirea relațiilor dintre națiunile din Orientul Mijlociu.

„Acest acord va transforma Orientul Mijlociu într-o regiune de cooperare și prosperitate”, a scris acesta, potrivit SkyNews.

La 13 august, Trump a anunţat că Israelul şi Emiratele Arabe Unite au căzut de acord să stabilească relaţii diplomatice, ca parte a unui amplu acord în urma căruia autorităţile israeliene s-au angajat să stopeze anexarea de teritorii palestiniene ocupate.

Astfel, EAU au devenit a treia ţară arabă care a stabilit relaţii diplomatice cu Israelul, după Egipt (1979) şi Iordania (1994). Donald Trump va fi amfitrionul ceremoniei de semnare a acordului, denumit Acordul Abraham, care va avea loc la Casa Albă la 15 septembrie.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share