Tudor Deliu s-a lansat în campanie: “Este o mare onoare și o mare responsabilitate”

Candidatul PLDM la prezidențiale, Tudor Deliu, s-a lansat în campania electorală. Acesta a fost însoțit de echipa partidului în satul său de baștină, Malcoci, din raionul Ialoveni, iar printre colegii care l-au susținut a fost și președintele PLDM, Vlad Filat, transmite Telegraph.md, cu referire la IPN.md

Tudor Deliu spune că a meditat mult atunci când colegii au propus candidatura sa, întrucât pentru el a fi președintele Republicii Moldova nu e un scop în sine, ci este o mare onoare și o mare responsabilitate. „Am decis să candidez la funcția de președinte pentru că Republica pe care o văd astăzi nu este așa cum vreau s-o transmitem copiilor și nepoților noștri. Statul nostru nu este în hotarele pentru care în ‘92 am luptat cu arma în mână”, a menționat candidatul.

În opinia sa, un președinte bun trebuie să-și cunoască poporul și să reprezinte cu demnitate oamenii țării. Iar programul politic al unui președinte este Constituția și, conform acesteia, puterea aparține poporului.

În cazul în care va ajunge președinte, Tudor Deliu a declarat că nu va accepta tulburarea ordinii publice de cortegiile cu mașini cu girofaruri, nu va accepta paza cu zeci de bodyguarzi, întrucât, spune el, nu vrea să fie păzit de cei care l-au ales. În calitate de șef al statului, și-ar exercita atribuțiile în conformitate cu prevederile constituționale.

Discursul său în fața publicului a fost încheiat prin enumerarea mai multor angajamente. „Mă angajez, în calitate de președinte, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului; să garantez suveranitatea națională, să acționez ferm pentru refacerea unității și integrității teritoriale a Republicii Moldova; să asigur respectarea drepturilor minorităților naționale; să mă consult cu cetățenii în cele mai importante probleme ale societății”, a menționat candidatul PLDM.

Tudor Deliu a mai spus că va susține și consolida pluralismul politic, va respecta cu strictețe principiul separării puterilor în stat, va promova eficient interesele cetățenilor prin inițiative legislative, va susține reforme autentice în justiție menite să consolideze statul de drept. Candidatul se angajează să promoveze procurori și judecători competenți, incorupți și incoruptibili, să apere și să promoveze cu devotament interesul statului pe plan extern, să promoveze în misiuni diplomatice oameni de elită profesioniști și patrioți, să asigure implementarea acordului de asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.

„Tudor Deliu este omul care întrunește toate calitățile necesare pentru a fi un președinte bun pentru oamenii acestei republici, care să reprezinte un punct de reper pentru ceilalți implicați în procesul politic, în general. Sunt mândru că Tudor Deliu face parte din familia PLDM”, a declarat președintele partidului, Vlad Filat.

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie a început astăzi, 2 octombrie. În cursă sunt înregistrați șase candidați: Renato Usatîi (Partidul Nostru), Andrei Năstase (Platforma DA), Tudor Deliu (PLDM), Igor Dodon (independent), Violeta Ivanov (Partidul Șor), Maia Sandu (Partidul Acțiune și Solidaritate). CEC mai urmează să decidă cu privire la înregistrarea în cursă a doi pretendenți: Octavian Țîcu (Partidul Unității Naționale) și Dorin Chirtoacă (Blocul Electoral UNIREA).

FOTO // Maia Sandu, cu pază de corp la propriul eveniment de lansare în campanie

Total
0
Shares
Total
0
Share