Turcia a primit asigurări din partea SUA privind înlăturarea preocupărilor sale legate de aderarea Finlandei și Suediei la NATO

Turcia a primit asigurări din partea SUA privind înlăturarea preocupărilor sale legate de aderarea Finlandei și Suediei la NATO, a declarat ministrul de externe turc Mevlüt Çavușoğlu, după întâlnirea cu omologul american Antony Blinken, miercuri, la New York, în cadrul primei reuniuni a Mecanismului Strategic SUA-Turcia, relatează AFP, preluat de Agerpres.

O declarație comună emisă după întâlnirea între secretarul de stat american Antony Blinken și ministrul de externe Mevlüt Çavușoğlu a indicat că înalții diplomați „intenționează să aprofundeze cooperarea bilaterală prin intermediul unui dialog constructiv și deschis, așa cum prevede mecanismul strategic SUA-Turcia”.

„Ei au discutat modalitățile și au evaluat pașii concreți pentru a-și spori cooperarea în domeniul apărării, al luptei împotriva terorismului, al securității energetice și alimentare, al combaterii schimbărilor climatice și al stimulării legăturilor comerciale, convenind în același timp să intensifice consultările cu privire la o serie de probleme regionale”, se arată în comunicat. „De asemenea, ei și-au reiterat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei împotriva războiului inacceptabil al Rusiei. În acest cadru, Statele Unite și Turcia și-au reafirmat sprijinul pentru a găsi o soluție care să pună capăt războiului.”

Çavușoğlu a declarat anterior că discuțiile cu SUA privind vânzarea de avioane F-16 către Ankara au progresat pozitiv, relatează Euronews. El s-a referit la o scrisoare a Departamentului de Stat adresată Congresului SUA, în care se precizează că livrarea avioanelor „nu este importantă doar pentru Turcia, ci și pentru SUA”.

„Pot spune că negocierile noastre și întâlnirile se desfășoară în mod pozitiv, iar Congresul ar trebui să lucreze și el la acest lucru”, a declarat Çavușoğlu reporterilor.

Guvernul turc a solicitat avioanele F-16 și kiturile de modernizare în octombrie 2021. Acordul de 6 miliarde de dolari ar include vânzarea a 40 de avioane de luptă F-16V nou construite și kituri de modernizare pentru 80 de modele F-16 C/D pe care Comandamentul Forțelor Aeriene turcești le are în inventar.

Comentând cererile de aderare la NATO ale Finlandei și Suediei, Çavușoğlu a declarat că preocupările de securitate ale Turciei ar trebui să fie ascultate, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat.

„Avem, de asemenea, preocupări legitime în materie de securitate din cauza faptului că au sprijinit organizații teroriste”, a declarat Çavușoğlu, adăugând că o altă problemă este reprezentată de restricțiile la exportul de produse de apărare turcești.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și-a exprimat vinerea trecută ostilitatea față de aderarea celor două țări, acuzându-le că servesc drept „adăpost pentru teroriștii PKK” (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), considerat organizație teroristă de către Turcia, Uniunea Europeană și de Statele Unite., dar și că oferă sprijin YPG, ramura siriană a PKK.

În plus, în ultimii cinci ani, atât Suedia, cât și Finlanda nu au fost de acord cu cererile Ankarei de extrădare a zeci de teroriști, inclusiv membri ai PKK și ai grupului terorist Gülenist (FETÖ), grupul care s-ar afla în spatele loviturii de stat eșuate, din 2016, din Turcia.

„Ne-am exprimat deja îngrijorările și am avut o discuție sinceră și directă cu doi colegi, Ann și Pekka, la Berlin”, a spus șeful diplomației turce, precizând că „Blinken a asigurat că Statele Unite vor transmite mesajele necesare pentru a înlătura preocupările Turciei” în legătură cu acest subiect.

Câteva ore mai târziu, consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, și-a exprimat încrederea că „preocupările Turciei pot fi abordate”, relatează CNN.

„Finlanda și Suedia colaborează direct cu Turcia pentru a face acest lucru, dar și noi discutăm cu turcii pentru a încerca să ajutăm la facilitarea acestui lucru”, a declarat Sullivan reporterilor de la Casa Albă.

„Mă aștept ca aceste diferende să fie rezolvate. Mă aștept ca NATO să vorbească pe o singură voce și să sprijine Finlanda și Suedia în cele din urmă”, a adăugat el.

Reprezentanți de rang înalt ai Suediei și Finlandei urmează să viziteze Turcia în următoarele zile pentru a purta discuții oficiale la Ankara pentru a discuta despre procesele lor de aderare.

De asemenea, președintele finlandez Sauli Niinistö și premierul suedez Magdalena Andersson se vor întâlni joi, la Washington, cu președintele american Joe Biden, pentru ca cele trei națiuni „să se coordoneze în ceea ce privește calea de urmat” și „să compare observațiile” cu privire la procesul de aderare la NATO, precizează CNN.

Finlanda și Suedia au depus miercuri, la sediul NATO de la Bruxelles, cererea oficială de aderare la Alianța Nord-Atlantică, o decizie care pună capăt deceniilor, în cazul finlandezilor, și celor două secole, în cazul suedezilor, de neutralitate și nealiniere militară, o hotărâre istorică stimulată de invazia Rusiei în Ucraina și care pune în mișcare un proces de aderare așteptat să se deruleze rapid după soluționarea obiecțiilor Turciei. 

 

 

Total
0
Shares
Total
0
Share