Autorităţile americane au ordonat evacuarea turiştilor dintr-o zonă a celebrului Marele Canion, din cauza propagării rapide a unui incendiu forestier, relatează AFP, scrie news.ro
„Toţi vizitatorii din zona nordică (North Rim) a Parcului Naţional Grand Canyon sunt rugaţi să evacueze imediat”, a anunţat joi seara serviciul parcurilor naţionale pe site-ul său.
Ordinul de evacuare a fost dat din cauza avansării unui incendiu forestier care a ars peste 400 de hectare mai la nord. Marginea sudică (South Rim) a parcului, cea mai turistică, rămâne încă accesibilă.
Cu peisajele sale grandioase, Marele Canion, defileu săpat de râul Colorado, este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Statele Unite şi atrage anual aproape cinci milioane de vizitatori.
Un alt parc naţional din sud-vestul ţării, Black Canyon of the Gunnison, din Colorado, a fost complet evacuat joi din cauza unui alt incendiu. Acesta, provocat de fulgere, a devastat deja peste 600 de hectare, alimentat de vânturi puternice, vegetaţie foarte uscată şi temperaturi foarte ridicate.
În această săptămână a fost emisă şi o alertă de temperaturi extreme pentru Parcul Grand Canyon, unde se aşteaptă temperaturi care pot depăşi 46 °C la umbră în unele zone.