Ucraina a anunțat din nou un număr record de decese provocate de infecția cu COVID-19

Ucraina a anunţat miercuri un număr record de decese legate de coronavirus pentru a doua zi consecutiv, în timp ce Ministerul Sănătăţii a încercat să liniştească populaţia preocupată de siguranţa vaccinurilor, relatează Reuters.

Ucraina a înregistrat de asemenea un număr record de spitalizări, în timp ce tulpina britanică a virusului, mai transmisibilă, se răspândeşte în ţară.

Ministrul sănătăţii Maksim Stepanov a declarat că s-au înregistrat 342 de decese în ultimele 24 de ore, faţă de 333 cu o zi înainte, ridicând numărul total al morţilor de COVID-19 la 30.773.

Stepanov a spus că au fost raportate 14.174 de noi infecţii, crescând numărul total de cazuri la aproximativ 1,6 milioane.

Un număr record de 5.438 de ucraineni au fost duşi la spital cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, a precizat Stepanov pe Facebook. Recordul zilnic anterior era de 4.887 pe 11 martie.

Acest nivel este cu mult peste vârful anterior al pandemiei la sfârşitul anului 2020, când spitalizările zilnice nu depăşeau 2.000. Spitalizările au început să crească la sfârşitul iernii în timpul noului val de infecţii.

Sondajele arată că mai puţin de jumătate din populaţia ucraineană este gata să se vaccineze împotriva coronavirusului.

Armata a declarat marţi că o femeie soldat a murit la două zile după administrarea vaccinului CoviShield.

Ministerul Sănătăţii a afirmat miercuri că femeia nu s-a plâns de niciun efect după ce a fost vaccinată.

Ministerul a îndemnat publicul să nu tragă concluzii despre acest deces, care este încă investigat, şi a spus că femeia avea boli cardiovasculare cronice şi alte comorbidităţi.

Alte nouă persoane care au primit vaccinul din acelaşi lot în aceeaşi zi nu au avut efecte negative, a adăugat ministerul.

Ţara de 41 milioane de locuitori a înăsprit marţi controalele la frontieră în încercarea de a încetini infecţiile, cerând vizitatorilor un test negativ de coronavirus, în timp ce Stepanov a spus că tulpina britanică a virusului este larg răspândită.

Ucraina a lansat programul de vaccinare anti-COVID-19 luna trecută, dar ritmul este lent, cu doar 137.026 de persoane primind prima doză până pe 24 martie.

Ucraina a primit 500.000 de doze de vaccin CoviShield AstraZeneca fabricat în India în februarie şi aşteaptă să primească primul lot de Sinovac anti-COVID-19 din China joi.

Sursa: Agerpres 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share