Anchetorii ucraineni vor să caute posibile resturi ale unei rachete ruseşti la locul prăbuşirii avionului Boeing 737-800 în Iran, a informat secretarul Consiliului Naţional de Securitate, Oleksiy Danylov, relatează Reuters.
Ucraina ia în considerare mai multe posibile cauze ale prăbuşirii, inclusiv un atac cu rachete, coliziune, explozie a motorului sau terorism, a adăugat acesta pe Facebook. Avionul ucrainean Boeing 737-800 s-a prăbuşit miercuri la scurt timp după ce a decolat de pe un aeroport din Iran.
Echipajul de la bordul avionului ucrainean Boeing 737-800, care s-a prăbuşit în Iran provocând moartea a 176 de persoane nu a cerut ajutorul prin radio, însă a încercat să se întoarcă pe aeroport cu puţin timp înainte de a se prăbuşi. Investigatorii iranieni au mai informat că aeronava a luat foc înainte de a face contact cu solul.
Citește și: VIDEO // Răsturnare de situație! Avionul ucrainean ar fi fost DOBORÂT de o rachetă iraniană