Ucraina. Poroşenko a promulgat legea privind utilizarea obligatorie a limbii ucrainene

Ce a reușit să facă Petro Poroșenko în cei 5 ani cât a fost Președintele Ucrianei, De ce se bucură Galustean Dodon Platon și blocul ACUM de victoria lui Zelenski, alegeri prezidentiale 21 aprilie 2019 

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promulgat astăzi legea privind utilizarea obligatorie a limbii ucrainene în toate domeniile vieţii publice, într-una din ultimele sale acţiuni în calitate de şef al statului, informează Deschide.md cu referire la presa ucraineană.

Aprobată în luna aprilie, după mai bine de şase luni de dezbateri şi amendamente, noua lege a suscitat critici din partea populaţiei rusofone a Ucrainei, în special în centrul şi estul ţării. Legea cu privire la ‘utilizarea limbii ucrainene ca limbă de stat’ stabileşte că limba ucraineană este singura limbă oficială a ţării – Ucraina fiind însă o ţară majoritar bilingvă – dar nu reglementează utilizarea acesteia în sfera privată.
 
Documentul a fost adoptat într-o primă lectură în octombrie 2018 şi de atunci a fost modificat prin mai mult de 2.000 de amendamente. Nerespectarea legii prevede amenzi şi sancţiuni penale în caz de ‘ultraj public’ adus limbii oficiale.
 
Poroşenko, care a pierdut al doilea tur al alegerilor prezidenţiale la 21 aprilie în faţa lui Volodimir Zelenski, a anunţat anterior că va adopta controversata lege înainte de a părăsi funcţia. Potrivit preşedintelui în exerciţiu, promulgarea legii privind funcţionarea limbii ucrainene ca limbă de stat reprezintă unul dintre principalele demersuri pentru păstrarea statalităţii ucrainene.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share