Uniunea Europeană a anunțat un nou pachet umanitar în valoare de 148 de milioane de euro, dintre care 140 de milioane sunt destinate sprijinirii populației afectate de război în Ucraina, iar 8 milioane vor fi alocate pentru susținerea refugiaților ucraineni din Moldova, informează telegraph.md
Fondurile pentru Ucraina vor fi folosite pentru a oferi asistență de urgență, inclusiv hrană, adăpost, apă potabilă, servicii medicale și protecție împotriva frigului, prioritizând regiunile puternic afectate din estul și sudul țării. În Moldova, finanțarea va sprijini refugiații ucraineni și comunitățile gazdă prin asistență financiară directă, acces la servicii esențiale și suport psihosocial.
Comisarul european pentru Pregătire, Managementul Crizelor și Egalitate, Hadja Lahbib, se află într-o vizită oficială în Ucraina, unde s-a întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski și alți oficiali de rang înalt pentru a discuta despre alocarea ajutoarelor UE. În cadrul vizitei, comisarul a vizitat și beneficiari ai ajutoarelor umanitare oferite de UE, subliniind angajamentul european față de sprijinirea celor afectați de război.
De la începutul agresiunii ruse, Uniunea Europeană a mobilizat resurse semnificative, inclusiv peste 150 000 de tone de ajutoare prin Mecanismul de Protecție Civilă al UE. În plus, sistemul rescEU a fost activat pentru a trimite echipamente esențiale, precum generatoare, adăposturi temporare și materiale de protecție.
Cu acest nou pachet, sprijinul umanitar alocat de UE depășește 1,1 miliarde de euro, consolidând angajamentul continuu al Uniunii față de Ucraina și Moldova.