Actual

UE vrea să înăsprească restricţiile la frontiere pentru ţările din afara blocului comunitar

Pinterest LinkedIn Tumblr

Cele 27 de guverne din UE au convenit luni să înăsprească restricţiile la frontiere pentru călătorii care intră în spaţiul blocului comunitar, între care prezentarea unei dovezi privind testul negativ pentru COVID-19 care să fi fost efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de plecare, potrivit DPA.

Această cerinţă se va aplica şi călătorilor care vin în UE în cadrul unor deplasări considerate esenţiale, cum ar fi urgenţe de familie sau urgenţe profesionale.

Călătoriile neesenţiale sunt deja în marte parte interzise, cu excepţii în cazul cetăţenilor UE sau al membrilor familiilor acestora.

În cazul în care testele pentru COVID înainte de plecare nu sunt posibile, călătorilor ar trebui să li se permită să efectueze astfel de teste la intrarea în blocul comunitar, conform recomandării.

Această recomandare, care mai trebuie adoptată în scris, nu are caracter obligatoriu. Revine statelor membre să elaboreze propriile reglementări.

Până în prezent, numeroase ţări cer deja teste pentru COVID-19 înainte de plecare, între care Olanda şi Franţa.

Pentru regiunile unde au fost depistate noi variante de coronavirus, statele membre ar urma să impună carantină obligatorie şi teste suplimentare la sosire, conform recomandărilor.

În ultimele luni, UE a căutat să-şi coordoneze abordarea cu privire la restricţiile de călătorie, dar nu întotdeauna cu succes, notează DPA.

Sursa: Agerpres

loading...

Comments are closed.