ULTIMA ORĂ // Igor Dodon nu a fost reales în funcția de președinte al PSRM

În cadrul Congresului de astăzi, Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova, nu a fost reales în funcția de președinte al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.

Conform declarațiilor lui Dodon, astăzi s-a decis doar modificarea Statutului, iar președintele va fi ales anul viitor, dar nu înainte ca statutul modificat să fie înregistrat de către ASP.

“A fost modificat și aprobat Statutul într-o nouă redacție. Astfel, conform redacției noului Statut, s-a reinstaurat funcția de președinte al PSRM, iar organul colectiv rămâne cel care ia decizii împreună cu președintele partidului și gestionează activitatea PSRM. De asemenea, astăzi s-a decis că Statutul trebuie mai întâi înregistrat, deoarece în versiunea anterioară nu exista funcția de președinte, iar președintele partidului va fi ales în anul următor, cu prima ocazie, pentru ca noul statut să fie înregistrat la organele de stat”, a declarat Igor Dodon, menționând că nu dorește să cadă în vreo capcană juridică.

La fel, socialiștii au decis să nu se mai opună integrării Moldovei în Uniunea Europeană, însă orice integrare, fie în Est sau în Vest, poate avea loc doar în urma unui referendum național.

Potrivit PSRM, integrarea ar trebui să includă regiunea transnistreană, menținerea statutului de țară neutră, păstrarea tradițiilor strămoșești și respectarea drepturilor etnicilor din țara noastră.

De asemenea, astăzi a fost aleasă și noua componență a Consiliului Republican al PSRM.

Vlad Batrîncea, deputat socialist, a declarat că echipa a rămas unită și privește ironic la campania de denigrare din ultimele zile.

Conform unui sondaj de opinie prezentat astăzi, Igor Dodon este considerat liderul opoziției și cea mai indicată persoană pentru consolidarea partidelor de opoziție. Totodată, el ar avea șanse reale să câștige următoarele alegeri prezidențiale.

La congresul de astăzi au fost prezenți 188 de socialiști din cei peste 200 care au fost invitați.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share