ULTIMA ORĂ // Ilan Șor acuză guvernarea: ”Această gașca de ONG-iști ratați trebuie să înțeleagă că astăzi este supus unui risc major întreg sectorul agricol”

”Această gașca de ONG-iști ratați trebuie să înțeleagă că astăzi este supus unui risc major întreg sectorul agricol”, a declarat deputatul Ilan Șor, criticând actuala guvernare în contextul crizei de pe piața carburanților. La fel, liderul Partidului Șor mai spune că datorită neimplicării guvernării în soluționarea acestei probleme va duce la ”o criză alimentară de proporții”.

”Orice om care știe să țină o sapă în mână poate să vă spună că dacă nu interveniți astăzi și nu ajutați agricultorii să poată să-și lucreze terenurile, ne așteaptă o criză alimentară de proporții. Agricultorii nu-și pot lucra terenurile din cauza prețurilor exorbitante la motorină. Și-au mai făcut oamenii niște rezerve. Totuși, rezervele de motorină pe care și le-au făcut sunt infime, pentru că prețul ridicat al motorinei a fost în creștere continuă, din cauza politicii de prețuri deficitare a statului.

Această gașca de ONG-iști ratați trebuie să înțeleagă că astăzi este supus unui risc major întreg sectorul agricol. Încetați să vă bateți joc de oameni. V-ați pierdut mințile? Partidul „ȘOR” a cerut rezolvarea crizei carburanților și a propus și soluții: reducerea TVA și a accizelor. Cei de la PAS au refuzat această soluție. Dacă nu vă pasă de oameni simpli și de transportatori, oferiți-le subvenții măcar agricultorilor. Cerem în regim de urgență să eliminați accizele pentru motorina utilizată în agricultură. Este o măsură care trebuie luată cât repede posibil, pentru a putea salva măcar ceva din acest sezon agricol. Oamenii au nevoie de măsuri concrete, nu de promisiuni deșarte”, a declarat deputatul.

Amintim că benzina și motorina se scumpesc în fiecare zi în baza legii PAS care a intrat în vigoare începând cu 1 septembrie 2021, actul normativ fiind înaintat de către deputatul Radu Marian (PAS).

https://www.youtube.com/watch?v=Pk8Cpndajjg

Total
0
Shares
 
Total
0
Share