Vlad Plahotniuc a primit 30 de zile de arest preventiv. Mandatul a fost emis de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, după ce ieri procurorii anticorupție au cerut mandat de arest pe numele fostului deputat.
„În după amiaza zilei de vineri, 11 octombrie 2019, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a admis demersul procurorilor cu aplicarea măsurii preventive -arest preventiv pentru un termen de 30 zile și au emis mandat de arest în privința cet. Vladimir Plahotniuc”, scrie Procuratura Anticorupție.
Vlad Roşca a declarat în instanța de judecată: „Este o răfuială politică a actualei guvernări, care vor să creeze condiţii favorabile pentru ca Vlad Plahotniuc să poată fi reţinut în Rusia. Acolo unde ia-u fost intentat dosar politic şi ei nu sunt deacord cu arestul.”
Anterior Vlad Plahotniuc a declarat că: „…se fac presiuni enorme în aceste zile din partea Moscovei și în Moldova ca să i se facă dosare peste dosare, în speranța că vor fi mai eficiente.” Sunt presați oameni ca să facă declarații mincinoase împotriva lui Plahotniuc. Scopul final este intimidarea sa. De ce unii au încă așa mare interes în ceea ce-l privește, deși și-au luat în mod abuziv Moldova, așa cum au vrut, el va explica poate cu altă ocazie. Citește declarația integrală aici.