ULTIMA ORĂ // Mâine ajunge la Chișinău și următorul lot de vaccin Sputnik V

Mâine, 30 aprilie, ora 15.00, în Republica Moldova va ajunge și următorul lot de vaccin rusesc Sputnik V, informează Telegraph.md

Amintim că sâmbătă, 24 aprilie curent, liderul socialist a adus la Chișinău primele 71 de mii de doze de vaccin rusesc, donate de către Vladimir Putin.

Potrivit delegației din partea Federației Ruse, în frunte cu Viktor Seliverstov, deputatul Dumei de Stat a Federației Ruse, președinte al Grupului de prietenie cu Parlamentul Republicii Moldova, Sputnik V a ajuns la Chișinău datorită eforturilor personale ale liderului PSRM, Igor Dodon, precum și cu implicarea conducerii Parlamentului Republicii Moldova și a PSRM. Declarația aparține lui Viktor Seliverstov, deputatul Dumei de Stat a Federației Ruse, președinte al Grupului de prietenie cu Parlamentul Republicii Moldova.

În cadrul unei conferințe de presă, susținută la Parlament după întâlnirea cu Zinaida Greceanîi, Seliverstov a subliniat că țara noastră a obținut primul lot de vaccin Sputnik-V, o donație din partea Federației Ruse, doar la insistența lui Igor Dodon, iar acordul a fost dat exclusiv de către Vladimir Putin.

“Vreau să subliniez că datorită eforturilor depuse de către PSRM, Igor Dodon și Zinaida Greceanîi, a apărut voința președintelui Federației Ruse despre îndreptarea unui lot mare de vaccin rusesc, Sputnik V, în Republica Moldova”, a declarat deputatul rus.

Oficialul rus a spus că Igor Dodon a insistat în ultimele luni să obțină donația de vaccin pentru cetățenii Republicii Moldova.

“Igor Dodon nu se întorcea din Moscova, în ultimele șase luni, fără să obțină o decizie pozitivă în această problemă. Este o donație a Rusiei, o decizie directă a lui Vladimir Putin, pentru acordarea suportului umanitar Republicii Moldova”, a mai spus Viktor Seliverstov.

Campania de vaccinare cu Sputnik-V ar putea începe imediat după sărbătorile pascale.

Total
0
Shares
Total
0
Share