ULTIMA ORĂ // Mezinul lui Dodon, lipsit de tratament din vina procurorilor subordonați puterii

Igor Dodon anunță că nu mai pleacă în România, acolo unde urma să-l însoțească pe fiul mai mic la un tratament. Potrivit lui, această decizie a fost luată din vina procurorilor care acționează la comanda actualei puteri.

“Este știut că judecătorii mi-au permis, în perioada 28.01. 2023 – 05.02.2023, să mă deplasez în România pentru a însoți copilul nostru mezin la tratament de reabilitare (documentul se anexează). Mâine, 28 ianuarie, la prima oră era planificată plecarea noastră.

Din cauza interdicției din partea procurorului pe caz ca soția să ne însoțească, dar și a presiunilor și persecutărilor la adresa medicilor care au eliberat prescripția pentru reabilitate, am decis să renunțăm la această deplasare. Vom căuta soluții alternative de tratament în țara noastră.

Renunțăm la deplasarea cu scop medical în țara vecină pentru a stopa presiunile inumane în adresa medicilor de la Chișinău, dar și asupra membrilor familiei mele. Nu doresc să aibă probleme suplimentare unul dintre procurorii pe caz, care a avut o poziție neașteptată, umană, a înțeles importanța sănătății copilului și nu a avut obiecții față această deplasare. La fel, nu trebuie ca regimul să persecute judecătorii, care au acceptat plecarea la tratament.

Am declarat că nu am de gând să mă eschivez de la justiție și nu le voi da posibilitate la adversarii mei politici de a mai specula la acest subiect”, a declarat Dodon.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share