Politic

ULTIMA ORĂ // PLDM și-a desemnat candidatul pentru prezidențialele din noiembrie

Pinterest LinkedIn Tumblr

Astăzi Consiliul Politic Național al PLDM a decis asupra candidatului partidului pentru apropiatul scrutin prezidențial, informează Telegraph.md, cu referire la comunicatul PLDM care a fost remis și în adresa redacției noastre.

În urma consultărilor cu organizațiile teritoriale, membrii Consiliului au decis în unanimitate să înainteze candidatura lui Tudor Deliu spre desemnare în calitate de candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova în cadrul scrutinului prezidențial din 1 noiembrie anul curent.

Tudor Deliu, 64 de ani, filolog, magistru în drept constituțional și administrativ, are o experiență bogată în administrația publică, acumulată pe durata activității sale ca primar al comunei Răzeni, Ialoveni, și ca profesor la Academia de Administrare Publică. Timp de nouă ani a fost deputat în Parlament, exercintând funcțiile de președinte al fracțiunii parlamentare a PLDM și cea de vicepreședinte al Comisiei juridice, numiri și imunități. În 1992, în timpul conflictului armat de pe Nistru. a fost Șef al Statului Major de Carabinieri și este decorat cu Ordinul ”Gloria Muncii”. Tudor Deliu a exercitat funcția de președinte al PLDM din 2018 până la Congresul 9 extraordinar al partidului din 16 august curent.

Participarea PLDM în calitate de concurent electoral, fie în mod separat, fie în cadrul unui bloc electoral, la alegerile prezidențiale din noiembrie anul curent a fost decisă încă pe 20 iunie de către Consiului Politic Național al PLDM. Ulterior, hotărârea respectivă a fost reconfirmată pe 16 august de către Congresul 9 al partidului. Decizia de a desemna propriul candidat vine la câteva zile după ce inițiativa liberal-democraților de a crea un bloc electoral cu PAS și Platforma DA a fost respinsă.

Președintele PLDM, Vlad Filat, a menționat că Tudor Deliu are toate calitățile necesare și întrunește toate condițiile pentru a exercita cu pricepere și demnitate funcția de șef al statului.

loading...

Comments are closed.