Actualitate

ULTIMĂ ORĂ // Poliția atenționează că va aplica amenzi în cazul nerespectării măsurilor anti-COVID-19

Pinterest LinkedIn Tumblr

În Republica Moldova se atestă o agravare accelerată a procesului epidemic a infecției cu COVID-19, crește numărul infectărilor și numărul de decese, iar Comisia națională de sănătate publică a decis instituirea noilor reguli pe teritoriul țării.

În context, polițiștii și carabinierii vor fi prezenți în teritoriu în toate zilele săptămânii, inclusiv în zilele de weekend și vor monitoriza cu strictețe respectarea măsurilor impuse prin deciziile CNESP, realizând acțiuni de prevenire prin informare și verificare, iar în situațiile în care legea va fi încălcată vor interveni cu toată fermitatea.

Situaţia epidemiologică pe întreg teritoriul țării rămâne dificilă, astfel în continuare este obligatoriu:
– purtarea măștilor de protecție în toate spațiile publice închise, în transportul public și la stațiile de așteptare, inclusiv în spațiile deschise unde nu este posibilă respectarea distanței fizice;
– respectarea distanței fizice între persoane de minim un metru;

– respectarea regimului de autoizolare de către persoanele cărora li se stabilește regimul respectiv;

Reamintim, Hotărârea nr.59 din 13 august 2021 prevede restricții privind accesul în instituțiile de alimentație publică în spații închise, teatre, muzee, cinematografe, biblioteci, zone de agreement, festivități (nunți, cumătrii, zile de naștere, etc.), evenimente în masă (festivaluri, târguri, etc.,), centre sportive și bazinele sportive, care se va efectua cu participarea vizitatorilor/spectatorilor în limita a 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 250 persoane într-un spațiu închis, cu respectarea strictă a normelor de protecție sanitară. Se permite organizarea evenimentelor publice în spații deschise cu condiția purtării măștilor de protecție în cazul în care distanța fizică de mai mult de 1 metru nu poate fi asigurată.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, iar controalele pe care le facem au ca obiectiv protejarea sănătății oamenilor. Administratorii unităților comerciale, a piețelor și operatorii economici trebuie să asigure respectarea măsurilor specifice de prevenire și control al infecției COVID-19.

Astfel, polițiștii și carabinierii vor patrula în adiacentul piețelor comerciale în locurile de acces public, zone de agrement, stații și autogări și vor interveni solicitând cetățenilor să respecte măsurile de protecție, iar șoferilor de transport public să limiteze numărul de persoane.

Persoanele care nu se vor conforma cerințelor enunțate mai sus, sunt pasibile de răspundere contravențională conform art. 76 prim din Codul Contravențional al Republicii Moldova.

Citește și: A fost lansat Programul de formare pentru profesorii din Centrele Educaționale din Diasporă

loading...

Comments are closed.